COVID-19. De ce sunt întorși pe burtă pacienții în stare gravă. „Salvăm vieți prin metoda asta”

COVID-19. De ce sunt întorși pe burtă pacienții în stare gravă. Salvăm vieți prin metoda asta
Pacienții în stare gravă sunt întorși pe burtă
Publicat: 14/04/2020, 22:47

Medicii care îngrijesc pacienți infectați cu COVID-19 care se află în stare critică descoperă că plasarea bolnavilor de burtă – numită poziționare predispusă – ajută la creșterea cantității de oxigen care ajunge în plămâni.

„Salvăm vieți cu asta, sută la sută”, a declarat Dr. Mangala Narasimhan, directorul regional pentru îngrijirea critică la Northwell Health, care deține 23 de spitale din New York. „Este un lucru atât de simplu de făcut și am observat îmbunătățiri remarcabile. O putem vedea pentru fiecare pacient”, a spus medicul, potrivit CNN.

„Vedeți că funcționează, doriți să aplicați metoda asta mai mult și efectele se văd aproape imediat”, a adăugat dr. Kathryn Hibbert, directorul UCI al Spitalului General din Massachusetts. Pacienții cu coronavirus mor adesea datorită SDRA – sindromul de deficiență respiratorie acută, adică se sufocă. SDRA apare atunci când lichidul se acumulează în alveolele mici, elastice din plămâni. Același sindrom ucide și pacienții care au gripă, pneumonie și alte boli. În urmă cu șapte ani, medicii francezi au publicat un articol în New England Journal of Medicine, în care se arăta că pacienții cu SDRA care se aflau pe ventilatoare aveau o șansă mai mică de a muri dacă erau întorși pe burtă

De atunci, în diferite grade, medicii din Statele Unite au pus pacienții cu SDRA care sunt ventilați pe burtă. În plină pandemie de coronavirus, metoda e intens folosită. S-a observat că un pacient în stare gravă care a fost întors de pe spate pe burtă a trecut de la o saturație de oxigen în sânge de la 85% la 98%, un salt imens.

Pacienții ventilați stau de obicei pe burtă aproximativ 16 ore pe zi și pentru restul timpului sunt întorși pe spate, astfel încât medicii au acces mai bun la partea lor din față și le pot oferi mai ușor tratamentele de care au nevoie.

Specialiștii în îngrijiri critice spun că poziția pe burtă este de ajutor întrucât îi permite oxigenului să ajungă mai ușor la plămâni. Pentru un bolnav poziționat pe spate, greutatea corpului afectează anumite secțiuni ale plămânilor.
„Punându-i pe pacienți pe stomac, deschidem părți ale plămânului care nu erau deschise înainte”, a spus  dr. Hibbert.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce spune Adrian Năstase despre Călin Georgescu: Ideile lui sunt asemănătoare cu cele de acum...
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Românii fac haz de necaz, după rezultatele din primul tur al alegerilor: „Marcele, găsește-ți diploma...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ștefan Mandachi își cere scuze după ce l-a susținut și votat pe Călin Georgescu: „Am...
Călin Georgescu spune că sucurile conțin „nanocipuri care intră în tine ca într-un laptop”
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis...
Ce scrie "The Times" despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale....
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Călin Georgescu, întâlnire cu jurnaliștii în fața casei. Ce spune candidatul independent despre Elena Lasconi:...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Ce mașină a mai primit David Popovici? Printre cele mai fiabile branduri de pe piață...
Ce spune presa britanică despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor: „A...
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Călin Georgescu a RENUNȚAT. A dat în scris, cu semnătură. Breaking News
Documentul care aruncă totul în aer. Ce a făcut Călin Georgescu în 1993
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
VIDEO Este Jador copilul preferat al mamei sale? Artistul mai are încă trei frați! "Eu...
Dorian Popa, condamnat la închisoare! Instanța a emis decizia finală
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe...
Răcirea misterioasă a planetei Uranus, în sfârșit explicată! Ce se întâmplă cu gigantul de gheață?